Monica Cacina
Monica Cacina în Legislație

Se renunță la impozitarea bacșișului

“Astăzi (vineri — n.r.) am avut o discuție cu toți cei care reprezintă piata serviciilor hoteliere, restaurante, companii de taximetrie vis—a—vis de bacșiș. Această idee a plecat de la o solicitare a celor din piața încă din 2012 an de când acest lucru s-a dorit pentru a soluționa acea situație în care controlul venea și identifica în casele de marcat sume suplimentare față de încasările oficiale. Acesta a fost motivul pentru care a fost reglementat bacșișul. Azi am decis împreună în urma unei discuții foarte constructive că acest lucru ar trebui scos din Ordonanța care reglementează bacșișul pentru a evita situațiile neplăcute în aplicarea acestuia pentru că nu poți reglementa toate situațiile care se întâlnesc zi cu zi. A fost o decizie comună, a fost o solicitare din partea dânșilor de a scoate acest bacșiș din prevederea legală. Este scos definitiv, a subliniat Teodorovici, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, modificarea ar putea fi operată de la 1 iunie, de către Parlament, menționează Mediafax.

Bacșișul este reglementat de OUG nr. 8/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015.  Acesta se justifică prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice și se evidențiază pe un bon fiscal distinct. În plus, firmele stabilesc printr-un regulament interior dacă banii proveniți din bacșiș rămân la dispoziția lor sau sunt distribuiți angajaților, păstrat lângă casa de marcat. Sumele provenite din bacșiș se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar cele distribuite salariaților pe seama cheltuielilor.

Află mai multe despre: