Monica Cacina
Monica Cacina în Legislație

Noile contribuții datorate de persoanele casnice și românii plecați în străinătate mai mult de 183 de zile

Noile reglementări care se aplică de la 1 ianuarie 2016 prin Codul fiscal stabilesc şi faptul că nu sunt scutite de plata contribuţiei de sănătate

  • persoanele fizice rezidenţe în România care nu realizează venituri şi nici nu sunt coasigurate prin intermediul unei persoane care deja contribuie la sistemul de sănătate;
  • cei care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, fără să renunţe la rezidenţă fiscală din România şi care nu pot proba deţinerea unei asigurări de sănătate emise de autorităţile din alte state membre;
  • persoanele casnice, persoanele care practică agricultură de subzistenţă şi românii care ce lucrează într-o formă neoficială în alte state membre.

Potrivit noilor prevederi, persoanele de mai sus vor trebui să plătească statului român o contribuţie de 5,5% din salariul minim valabil în anul respectiv, având şi obligaţia de declarare la ANAF în ce priveşte luarea în evidenţă în termen de 15 zile de la dată când nu realizează venituri, conform art. 180 din noul Cod fiscal. Plata contribuţiei se va face trimestrial în dată de 25 a ultimei luni din trimestrul respectiv.

O persoană fizică cetăţean român care ştie că va părăsi teritoriul României pentru mai mult de 183 de zile şi este interesată să îşi modifice rezidenţă fiscală va depune o declaraţie pentru renunţarea la rezidenţă fiscală. Până la momentul schimbării rezidenţei fiscale, persoanele plătesc către bugetul de stat din România, impozitul pe veniturile realizate atât din România, cât şi din străinătate. Persoana fizică română ce pleacă de pe teritoriul României pentru o perioada mai mare de 183 de zile trebuie să depuna această declaraţie cu minim 30 de zile înainte de plecare.

Află mai multe despre: